Prin milenara mantie a spatiului nemarginit,
se-ntinde pân-la noi, opera Marelui Infinit.
Se vad în jurul nostru cât ochiul poate prinde,
minuni ale Vietii ce-n vraja ei cuprinde.
Când le privesti pe toate în taina parca-ntreaba:
" Oare sunt facute printr-o întâmplare oarba?
Cand parfumul unei flori iti patrunde-adanc in piept,
zici ca nu a fost gandit de un Mare Intelept?
Caci Acela dintre stele ce le-a ordonat în fata,
a pus energie-n ele, le-a-mpartit la toate Viata.
Si asa din El descindem, nu din râme sau gorile,
fara, ca, stramosii nostri sa fi fost candva...reptile…


…El a stabilit distante, ca aceea pân-la soare,
pe când, nu erau ateii sa-L învete sa...masoare!
Pentru Terra cand decise o miscare de rotire,
n-a cerut parerea noastra, printr-o lunga convorbire!
Nici când a dispus El forta la noua, optzeci si unu,
nu puteam sa-L sfatuim; nu eram atunci...nici unu’...!
(De nu dota Pamântul cu forta gravitationala,
noi roiam usor prin spatiu si lasam planeta goala.
Dar Domnul a creat Pamântul ce i–a dat în Univers,
o miscare si-o orbita ce-nsemna un drum de mers!
Uriasa energie ce-l pulseaza pe orbita,
nu putea fi din aceea de la...Big-Bang...mostenita!
O explozie colosala chiar asa cum se mai spune,
din praf cosmic nu putea în planete sa adune!
Fiindca spatiul dintre stele are legi si chiar de-i mare,
fara El nu-s darwinistii, din maimute la-ntâmplare!


**
Dar ce-i Viata ? Cum putea hazardul, s-o faca sa apara,
din nimic sa iasa o fiinta vie, unicelulara?
- Iata – spun antropologii aserviti nedrept stiintei,
care nu-si vad Ziditorul – stând sub voalul necredintei:
- Viata e pe Terra dintr-o...dintr-o...banala spuma,
care nu mai este, dar...a lasat din "viata"...urma.
- Ba nu-i din spuma – altii spun sa-i contrazica,
ci...ea-i dintr-o complicata formula chimico-fizica!...
Din cosmos sau aievea din lava de vulcan,
s-au strâns substante multe si prinse de elan,
prin combinatii complicate puse bine în valoare,
au prins usor – usor sa miste, cu mic, cu bun, cu mare!
Dar cum toate-s ipoteze care scapa din masura,
Altii, nu pot admite; sa...iesim asaaa...din zgura?
- Viata foarte complicata, e venita de departe;
poate mii de ani-lumina de la "sursa" ne desparte!
- Dar prin ce mijloace a putut aici s-ajunga?–
printre stele si planete – calatoria-i...lunga...lunga!
- Sunt meteoriti si asteroizi ce s-au rupt de prin planete,
pe unul "viata" ar fi "traversat" printre stele si comete...
Si cum ajunse pe Pamânt în foarte mare graba,
n-a stat deloc pe gânduri, ci...s-a apucat... de treaba!
- Si cum de n-a murit? Caci prin forta de frecare,
prin spatii si-atmosfera, cometa se-ncalzeste tare!
Si chiar de s-o fi "echipat" prin spatii sa nu moara,
acolo printre stele...Cine-a facut-o?
(te-ntreb asa-ntr-o...doara)...

**

De-ar fi Planeta plina cu vietati handicapate,
diforme si confuze, hidoase- decapate,
maldare de carne si oase sinistre asa urâte,
cu nasuri cât mai multe cu mâini aiurea – ciute,
mi-as mai pune (poate!) credinta în balanta,
cu scepticii lumii, mândri si plini de aroganta!

Sa fi avut rabdare amiba sa stea, ea, mii de ani la Soare,
iar apoi sa-i creasca (simetric!) si doua mici picoare?
...Dar ce mai spui de ochi ce sunt la loc de cinste,
când nu ni-i vazu-n spate, ci tot mereu-nainte!?
Stimati antropologi, ce spuneti despre nas?
Nu-i simplu chiar deloc,
caci nu-i crescut pe burta sa stea pe sub cojoc!
Gura minunata cu gust si limba ce-articuleaza grai,
nu-i nicicum prin spate pe ea sa poti...sa stai...
(De-as vedea în juru-mi vietati miscând grotesc,
as mai zice necredintei sa stea s-o mai..."privesc!)"
**
Omul! – fiinta minunata ce nu-i din cimpanzeu,
ce-i creat asa perfect cum decise Dumnezeu,
este coroana creatiunii de-aci de pe Pamânt,
nimic nu-i la valoarea lui – nimicuri toate-i sunt!
Pe om l-a facut cu migala pentru-a semana cu El,
în duh cu-ntelepciune si-n râvna plin de zel.
Si de-i creat de Domnul din lutul framântat,
tot El i-a pus si viata, suflare deci i-a dat.
Si-asa nu-i de mirare un suflet viu sa aiba,
reusind sa-nvete carte, si nu sa "savureze" iarba!
Acestei fapturi minunate ce tinteste-n viitor,
n-ar putea, stramos sa-i fie, dobitocul erbivor!
Omul prin Ziditor a ridicat zgârâie-nori, palate,
uimind cum serpuiesc prin lume sosele suspendate.
Si de-ar fi s-ajunga credinta-n...perigeu,
n-as crede niciodata ca-s fiu de cimpanzeu.
Amin.
Nov. 2004. Londra.

Este dimineata. Eu ma lupt sa-mi sara somnul,
Si alerg la închinare pentru-a fi si azi cu Domnul.
Astfel mi-am luat armura ce-a venit de sus din cer,
Sa fiu luptator destoinic învingand pe Lucifer.
Astazi, L-am rugat frumos ca sa fie Domnul meu,
Si nu pot s-ascult de fire, ce-mi dicteaza, si de eu.
De aceea este bine sa-I raman supus sub cruce,
Sa nu plec cand El ramane; sa nu stau cand El se duce.
Astfel eu nu pot sa fac vreo concesie în Lege,
Caci cu Domnul n-am sa plec unde El nu poate nu merge.
Cata vreme stau cu Domnul si ma umple El de pace,
Nu las lucrul nefacut; n-am sa-l fac cand El nu-l face.
Astazi daca pe un frate sa-l iubesc îmi este greu,
Imi aduc din nou aminte ca Isus e Domnul meu.
Astfel daca azi pe unii as dori sa-i clevetesc,
Nu mai pot, caci langa mine e Stapanul meu ceresc.

Daca astazi pentru Domnul sunt lovit si palmuit,
Imi sopteste: “Pentru tine Eu am fost si rastignit”!
Toata ziua cat si noaptea pana suna desteptarea,
Langa El tot timpul stau sa nu-mi pierd cumva rabdarea.
Multe vad cat sunt cu Domnul pentru-a-mbogati poemul,
Dar va spun ca toata ziua cu Isus pastrez tandemul.
Astazi cat eu sunt cu El si-s lovit peste obraz,
El îmi spune: “Tu iubeste-l fara a-i face vreun necaz”.
El Isi tine-al Sau principiu cu privire la dusmani
Si îmi spune sa-i iubesc cat or fi de modorani.
*
Nu e mult si zorii vin orizontul luminand,
Eu cu Domnul stau întruna ca sa fiu gasit veghind.
Cata vreme e cu mine la nevoi si la-ntristare,
Ma va tine drept pe cale sa ma simt în buna stare .
Astfel daca stau cu Domnul si El este langa mine,
Nu raman cand El Se duce, nu ma duc cand El ramane.
Astazi eu nu pot sa fiu decat rabdator, milos,
Caci cu mine nu e altul, ci e chiar Isus Cristos,
Tinand cont ca daca practic un limbaj murdar de cloaca,
Cu durere-as constata, ca Isus nu sta, ci pleaca.
Fie, motivarea aceasta sa vorbesc doar cu folos,
Si desigur, toata ziua voi ramane cu Cristos.
**
Ziua aceasta-a mantuirii nu mai este atat de lunga,
Ci, doar cat doreste, Domnul, pregatirea sa ne-ajunga.
Pentru uni-aceasta tine pan-ajung octogenari,
El tinandu-i ca sa creasca în credinta demni si tari
Altora li-e scurta ziua, cum sfarsise-atunci talharul,
Ins-acestia într-o clipa au primit din ceruri harul.
Pentru cei ce-au dus tot greul înfruntand pe mari furtuni,
La-ntalnirea cu Isus vor primi în cer cununi.
De aceea iata astazi pana suna desteptarea,
Eu cu Domnul voi ramane
sa nu-mi pierd cumva rabdarea.
Unii poate vad o gluma în poemul meu cu somnul,
Dar va spun cu teama sfanta,
ca eu, ASTAZI SUNT CU DOMNUL.
Amin

Ioan Trei Saisprezece, e însemnul unui Sfânt,
Ne-ntrecut de nimeni altul nici în cer nici pe pamânt.
Acesta, prin Duhul Sfânt, este-a noastra referinta,
Când privim a Sa iubire, nu prin vaz, ci prin credinta.

Ioan Trei Saisprezece e un Nume-n univers,
Ce inspira sa se scrie multe-n proza si în vers.
Acesta e portretul unui nobil Imparat,
Care pus sa se conjuge tine verbul El “A DAT”.

Ioan Trei Saisprezece, este Acela, care vine,
Sa ne duca-n cer în locuri de sardiu si de rubine.
Acesta-I dintre astri plin de-al dragostei simbol,
Care, reabiliteaza omul, ce se vede mic si gol.

Ioan Trei Saisprezece, S-a lasat pe cruce rastignit,
Sa ne regaseasca rostul pentru spatiul infinit
Si de-atunci se-ntreaba unii: “Cine este noul Nume,
Ce-nsoteste verbu-acesta: “A IUBIT” întreaga lume?

Nu odat-auzi de-a Acesta despre a carui existenta,
Ti se umple-ntreaga fire de respect si complezenta.
Si de vrei cu-ntregul tot sa-ti îndrepti în sus privirea
Vei vedea în slavi pe Domnul pregatindu-ti rasplatirea.

Acest Nume nu-i la propriu, ci la figurat subtil,
Sa indice ca pe Terra a venit un Print umil
Sa-l înalte pe leprosul ce se lasa vindecat,
Cum, mai spunem metaforic, ca si lepra e pacat.

O, Ilustre Nume vesnic, care dainui vesncia,
Ne-ai chemat la nemurire sa-Ti vedem marinimia
Si din somptuosu-Ti Nume Tu ne dai al Tau trofeu,
Marite, “Ioan Trei Saisprezece”, Tu esti Insusi Dumnezeu.
Amin.

Sunt în drum spre vesnicie
Si nu vreau sa dau ‘napoi.
Nazuiesc cu bucurie
Domnul tinta mea sa fie,
Pentru ziua de apoi.

Sunt în drum spre vesnicie
Pe cararea strâmta, dreapta.
Inima cu veselie
Cânta-n vers cu armonie,
Pentru Domnul ce m-asteapta.

Sunt în drum spre vesnicie
Si doresc dupa Cuvânt,
Sa respect cu strasnicie,
Ca si cei din jur sa stie
Modul meu de-a fi mai sfânt.

Merg spre Tara cea de vis,
Ne-ntrecuta în grandoare.
Increzându-ma-n ce-i scris,
Dupa cum ne-a fost promis,
Scopul vietii viitoare.

Merg spre cer privind în sus,
Cum se-avânta ciocârlia.
Sa-nalt imnuri lui Isus,
Cât mai jovial supus,
Ce-mi ofera vesnicia.

Merg spre Tarmul luminos,
Unde-aspir s-ajung, sa fiu;
Sa vad faima lui Cristos
In elogiu glorios,
Altceva refuz sa stiu.

Va invit cu modestie,
Sa-L cântam pe Salvatorul:
Compunând în rapsodie,
Dovedind cu gingasie,
Ca-L iubim pe Creatorul.
Amin

Printre norii argintii ce plutesc mimând doar soapte,
Trece-a stelelor regina pentru-a da lumina-n noapte.
Maiestosul glob de aur sta pe bolta-ntunecata,
Sa reflecte-a sa lumina de la Soare contactata.

Acest astru rece-al noptii ce reflect-a sa lumina,
O primeste de la Soare când si bolta-i e senina.
Când sunt nori si e furtuna pe Pamântul rece jos,
Nu reflec-a sa lumnia de la astrul luminos.

Nici cand între ea si Soare se roteste-n cerc Pamântul,
Se întuneca de tot raspândind doar rece vântul.
Paralela din poema ce inspir-a noptii legi,
Imi va pune-n stihuri gândul ca si tu sa le-ntelegi.

Intre Soare bun si Luna când firescul se posteaza,
Astrul argintiu al noptii din lumina-si obtureaza.
Daca ce-i firesc si vechi îsi va interpune zdrente,
La îndemnul: “Fiti lumina!”va raspunde cu scadente.

Când acei ce sunt lumina nu mai stau privind la Soare,
Ei prin bezna de pacat pot fi stele cazatoare.
Si când cei ce sunt crestini cad mereu în compromis,
De la Soare sa n-astepte din lumina ce-a promis.

Când între crestini si Domnul, printul EU e ca rugina,
Toate-acestea or sa-ncurce între ei sa stea Lumina.
Insa de vom fi lumina în sezonul mort si rece,
Cu Isus al nostru Soare vesnicia vom petrece.

Caci aceasta-analogie între noi crestini si Luna,
Ne invit-a fi lumini sa fim vesnic împreuna.
Daca, între El si noi lumea vede slabiciuni,
Nu-L vor mai vedea pe Domnul printre aceste-ntinaciuni.

Când de Soarele dreptatii nu ne-ascundem printre nori,
Vom razbate printre stele pentru-a fi nemuritori.
Iar când sarea si lumina sunt pe Terra iarasi lipsa,
Astrul noptii se confrunta înc-odata c-o eclipsa.

Amin.

Necredinta-n sine are mult prea des si mari dileme,
insistând cu neadevaruri ca sa scape de probleme.
Ea loveste-n adevar încercand ca sa-l respinga,
admitând ca prin negare va putea ca sa-l învinga.

Necredinta, nu-l subjuga doar pe cel ce nu-i scolit,
tinând cont de cum se-agata si de omul instruit.
Il convinge sa nu creada sub sintagma ignorantei,
sa-si învaluie fiinta în mantia nesperantei.

Ea îngenuncheaza omul agresandu-l fara mila
si-l determina sa râme prin pamânt pentru-o fosila.
Il convinge ca sa-si tina Creatorul sau deoparte,
respingând credinta vie cu mumii si oase moarte.

Necredinta e o plaga ce-o inspira Asmodeu,
îns-acei ce n-o accepta vor primi în cer trofeu.
Doar acei ce-L au pe Domnul cultivând credinta vie,
vor accede sus în ceruri, nu o zi, ci-o vesnicie.

Omul ce-a primit credinta, e nascut a doua oara,
si-L primeste pe Isus ca pe singura-i comoara.
Este sigur ca în ceruri e trecut si el pe nume,
si aceasta îl va face sa deteste multe-n lume.

Fie-n noi credinta aceasta ca un bun margaritar
împartita de Isus, nu prin merit, ci prin har.
Prin ea, El, ne da putere s-aruncam si-un munte-n mare,
când prin mijlocul Golgotei, El ne da rascumparare.

Credinta de ni-i tare, vie nu mai face-n jur probleme,
ea razbind în jurul nostru sa ne scape de dileme.
Izbuteste-n fata noastra sa luceasca viitorul,
când primim prin nevedere ce-a facut Mântuitorul.

Chipul strazii ce seduce si al veacului ce trece,
A ajuns atât de josnic ca nimic nu-l poate-ntrece.
E un mod de comportare ne-acceptat de Creator,
Care obtureaza turma sa nu-l vada pe Pasator.

Chipul strazii trecatoare cu pavaje care-nseala,
Il formeaza toti aceia ce pun Harul la-ndoiala.
Si acesta este-un mod nepermis pentru-abordare,
Printre sfintii care lupta sa nu mearga la pierzare.

Chipul strazii cu balti dese ce inspira multa teama,
E portretul celor, care, pe Isus nu-L iau în seama.
Ei se joaca cu pacatul savurând din cloaca-n cloaca,
Ca si cum cu vesnicia ar fi doar o simpla joaca.

Chipul veacului din urma e crochiul multor rele,
Cand îsi lasa-mbracamintea din sumar, sumar pe ele.
Multe tin s-arate bine cu tinute mici, sumare,
Provocând simtiri urâte, patimase si murdare.

Chipul veacului ce trece se-nmladie la parada,
Cautând tendentios ca cei slabi mereu sa cada.
Caci ei însasi n-au probleme ce i-ar duce la pierzare,
E dovada ca refuza, piatra ce i-ar duce-n mare.

Vocea strazii efemere ce emite-i greu s-asculti,
Insa multor nu le pasa; parca sunt inepti si muti.
Ei prin lipsa de opinii sunt cu raul în complot,
Nu îi doare, nu le pasa cum facuse odata Lot.

Dar, chipul veacului obscur are timpul efemer,
Si nu poate tine pasul cu acei ce tind spre cer.
Acestia, sunt cei care, nu iubesc valori de jos,
Fiindca au ‘nnoita mintea, dupa chipul lui Cristos.
Amin

O familie crestina, înainte de culcare,
A citit, ca vine Domnul, sa ne ia dintr-o strigare.
Sotul (mai) necredincios, cum era si obosit,
Se gândea ca toate-acestea sunt doar basme de-adormit.
"Curioasa profetie" sta în pat pe gânduri omul:
"Cum se poate sa-ntelegem ca pe nori veni-va Domnul?
Cum sa cred eu în "ceva" care-mi este atât de greu,
Cum sa vin-asa-ntr-o clipa sa ne ia la Dumnezeu?

Sotia si fiica, credincioase si de Domnul tematoare,
S-au rugat ca el sa creada si-au plecat pentru culcare.
Dar barbatul tulburat, nu putea nicicum sa doarma:
"Cum sa vina ca un hot sa ne dea prin somn, alarma?
Cum sa vina, iar Isus, si din cer sa trâmbiteze,
Si asa dintr-o secundă pe cei morti să-i învieze?
Eu, naiv, nu sunt sa cred în venirea-acestui Domn,
Iar acum ar fi mai bine sa ma duc sa-mi vad de...somn".

*

Dar, într-un târziu, iata-l omul desteptat...
Apăruse zorii zilei si s-a dat cu greu din pat!
S-a sculat buimac de somn dar grăbit, întârziat,
Însă când privise-n jur ce-a văzut l-a speriat;
Patul, sotiei sale era gol! Toate răvăsite-ntinse,
Iar hainele, lăsate seara, erau toate neatinse…
”Ce-o mai fi acum si-aceasta ? Unde-o fi a mea sotie?
Unde-o fi plecat în noapte, fără ca nimic să-mi spuie?”


Si s-a dus atunci în grabă la Maria-n dormitor,
Poate, e bolnavă fata, ea să-i dea vreun ajutor.
Si-a bătut la usa fetei, dar tăcerea l-a străpuns...
Căci din dormitor Maria nu i-a dat niciun răspuns.
-Bună dimineata tată - iese Petru speriat -
Ce se-ntâmplă-aici cu tine de esti trist si tulburat?
Când a dat atunci de fiul i-a răspuns cu consternare:
-Mama ta cât si Maria, nu-s in casă-n dormitoare!
-Nu se poate ca să plece făr-ati spune tie, tată,
Aceasta, nu ti s-a-ntâmplat pân-acuma niciodată!
Dar...se uită către usă plin de spaimă si-ndoială,
Când văzu pe dinauntru că era "si" ...cheia-n yală!
*

Atunci, cei doi au plecat să mai vadă pe la rude,
Poate-acolo dau de ele încercând…a se ascunde.
Când ajung la o cumnată au bătut usor la usă,
Iar când gazda dă de Petru, ce era a lui mătusă,
Zice tusa-ngrijorată, cum era vădit nervoasă:
-Fata mea cea-zis cuminte, nu-e nicăieri prin casă!
A plecat în toiul noptii, făr-o vorbă ca să-mi spună,
Desi-mi păruse serioasă cu pretentii de...crestină.
Imi tinea adesea predici cum că vine iar Cristos,
Iar acum, "iesirea"-aceasta, nu-i mai e de vreun folos!
Îmi spunea să las păcatul ce mă duce la pierzare,
Îns-această escapadă, nu-i mai dă nicio crezare!
Îmi spunea c-aici în lume, este, o mireas-aleasă,
Si că vine-un Print din ceruri să o fac-mpărăteasă.
Iar acum...acum, desigur, sunt cu totul dezolată...
Cum să plece-n toiul noptii, fără haine..."ne-mbrăcată"?


Petru si cu tatăl său au rămas înmărmuriti;
Se uitau unul la altul, fără vorbe,-ncremeniti.
Intre timp cumnatul spune: - Hai să stăm putin la masă;
Poate fac si ele-o glumă si-n curâd vor fi...acasă…
Nu-i exclus să fi venit să vă caute-amândouă,
Căci si timpul trece iute; în curând e ora nouă.


După ce au stat la masă, unii au iesit în stradă;
Să asculte, să întrebe, poate, dintre-ai lor să vadă.
Pe străzi, era, lume multă; speriată si-ngrozită,
Vânzătorii pe tarabe lăsau marfa nepăzită.
Unii după "dispăruti", alergau pe străzi plângând,
Iar pe altii îi vedeai prin multime căutând...

(Aspectul străzii, ce era ca niciodată dezolant, sfâsietor,
Prevestea că pe pământ, vine-un val necrutător!
Se, prefigureaz-o vreme despre care nu insist,
Când ajunge la putere, dictatorul Anticrist).


...Prăvălii erau deschise dar vânzări nu se făceau,
Căci fiintele-ngrozite printre rafturi se boceau.
Unii, alergau aiurea căutând a se ascunde,
Dar de-această catastrofă nici guvernul nu răspunde.
Suflete, ce se găseau fără număr, zbuciumate,
Asteptau o vorbă bună, ori să fie consolate.
Politia, si ea-ngrozită, răspundea la telefoane,
Căci la cei de negăsit s-au adaos...milioane.


Unii se plângeau cu jale că i-au prins nepregătiti,
Iar pe altii, mai plăpânzi, îi scotea usor din minti.
Multi slujbasi de prin biserici regretau acum amarnic,
Căci, jucând cu compromisuri, au ajuns atât de jalnic.
Unii disperati plângeau, că, au fost la Adunare,
Dar atunci stăteau pe scaun, motăind în nepăsare.
Altele, ce tineau la datini, ori concepte mai plăcute,
Se băteau cu pumnu-n piept c-au rămas si sunt, pierdute.
Unele, ce tineau la lume cochetând cu fast si odă,
Isi plângeau acum tot luxul aranjat, croit la modă.
Mai erau si miliarde care-au mers cu capul sus,
Fără, să mai tină seama de oferta lui Isus.
... **

Si omul nostru sceptic, acel de la-nceput,
Ce spunea despre Răpire că n-ar fi de conceput,
Alerga urlând pe stradă cu părerea sa învinsă
Si-si închipuia sotia după nouri sus, ascunsă.
Dar, când printre umbre, mai spera să se-agate,
Se trezeste cu sotia ce-l tinea la ea pe brate.
- Scumpa mea tu esti cu mine? Nu a fost acum răpirea,
Pot în clipa următoare, eu să-mi capăt, mântuirea?
- Dragul meu atâta timp cât prin vis te-ai zbuciumat,
Am rugat pe Domnul nostru, ca să fii si tu salvat.
Fiindcă, iată, vine ziua când Cristos din slăvi apare,
Ca să-si strâng-a Sa mireasă sus pe nouri c-o...strigare.
Iul.2005

(Apocalipsa 6.5-6)
În aceste vremuri tulburi care-aduc îngrijorare,
Să fim gata să ne strângem sus pe Puntea de salvare.
Să lăsăm ambitii, mofturi care sunt incompetente,
Cu puterea ce ne-ar strânge peste mări si continente.

Timpul este pe sfârsite; intre frati nu-i loc de ceartă,
Printre cei ce au orgolii si-o credintă slabă, moartă.
Orologiul de sfârsit ticăie si bate tare,
Anuntând că vine-n tropot, foamea către noi...călare.

Ne parvin atâtea vesti ce-ngrozesc ca din Seol,
Ce ne-ar duce-ntr-un colaps printr-o lipsă de petrol.
Este timpul de pe urmă făr-a fi un pesimist,
Când în fruntea multor tări va ajunge Anticrist.

Să slujim ca si levitii cu mai multă dăruire,
Chiar de-aci pe-acest pământ n-avem loc de mostenire.
Noi avem acolo-n slavă o comoară pregătită,
Dacă inima ni-e gata în Isus împodobită.

Timpul e nepotrivit să mai stăm în atipire,
Când prin toate, Duhul spune, să fim gata de Răpire.
Dragă frate, scumpă soră îti doresc să ai în piept,
O credintă care strigă:"Vino, Doamne, căci Te-astept."
G.B.28.05/08

Daca pierd in lume bunuri si raman în toate mic,
Cat Te am pe Tine, Doamne, inca n-am pierdut nimic.
Pot sa pierd pozitii, firme care-n lume sunt valoare,
Eu s-alerg cu voiosie catre Tara sclipitoare.

De-mi ramai Isuse Scump un frumos lingou al vietii,
Disperarea n-o să-mi pună stavilă eternitătii.
Chiar de pierd în astă lume si mă-ncred si-atunci în Tine,
Dârz, cu pasul meu voi merge, căre Tărmul de rubine.

De când viata mi-ai schimbat si alerg către liman
Multe rude-mi sunt mai reci iar prietenul, dusman.
Companie nu-mi mai tin si-i surprind cum clocotesc,
Prinsi de ura lor sectară când te Tine le vorbesc.

Tu ai spus prin sfânt cuvânt si eu cred în tot ce-i scris,
Că răsplata-Ti va fi mare când vom fi în Paradis
Dacă noi primim ocara doar că suntem credinciosi,
Asta ne va da izbândă către cer victoriosi.

Te rugăm, pe drept vreodată, să nu fim vorbiti de rău
Ajungând, prin tot ce facem denigrând, Cuvântul Tău.
Noi urâti, ostracizati să fim doară pe nedrept,
Cum e omul credincios, plin de fapte si întelept.

Am mai vrea cu reverentă într-un Duh de închinare,
Să faci, Tu, vorbirea noastră cât mai mult cu har si sare.
Dovedind în felu-acesta că ne esti Învătător,
Când cuvântul ce-l vom spune va fi demn, îndrumător.

Doar asa, tot ce vom zice va fi plin de greutate,
Îndreptând pe cei pierduti către-a Ta, eternitate.
Deci asa curati si sfinti s-alergăm cu veselie
Pân-ajungem, să păsim, pe celesta noastră glie.
Amin.