Ma uit pe cer sa vad cum vii
Al dorurilor mele,
Dar vad doar stralucind cu mii,
Doar stele, stele, stele.

Te-astept asa de mult Isus
Al dorurilor soapte,
Dar vad pe jos si mult pe sus,
Doar noapte, noapte, noapte.

Te rog atat de mult s-apari
Al dorurilor Mire,
Dar vad in noapte temerari,
Doar fire, fire, fire.

Vreau gata ca oricand sa fiu
Al dorurilor Domn,
Sa-nalti atunci pe mort si viu,
Din somn, din somn, din somn.

De veghe stau s-alerg, sa cant
Al dorurilor vis,
Sa Te-ntalnesc, Isuse Sfant,
Acolo-n Paradis.

Sfinte Tata, Preaînalte, care-Ti faci mantii din stele,
Da Tu forma-acestor randuri ca sa fii slavit prin ele,
Defineste-le prin Tine catre tot ce-i plus valoare,
Ca din noi a Ta putere sa tasneasca cu grandoare.
Frumusetiii Tale sfinte noi pe Terra ne închinam,
Si prin tot ce facem – spunem, noi în Tine ne-ancoram,
Caci e timpul bun, feeric cum de mult nu a mai fost,
Când Biserica vibreaza de-al dumnezeirii rost,
Caci mai sunt dorinte sfinte, printre fete si craiese,
Care, cu ardoare asteapta pentru-a se vedea mirese …
Si e azi asa splendid urmarind în jur candoare,
Când buchetului de flori i se smulge-acum o floare
Caci mireasa, i-a dat mâna, din manunchi sa fie-aleasa
Tânarului, nostru mire, pentru-a se-mbraca mireasa.
A fost gata ca sa-si lase pretioasa feciorie,
Si pe drumul cu surprize sa porneasca-n casnicie.

Iar acum prieteni dragi, onoratilor nuntasi,
Bucuriei noastre sfinte va rugam sa fiti partasi!
Tuturor, cu mult respect, iata spunem: “Bun venit”,
Unde mire si mireasa, încântati, i-am întâlnit.
Pentru ei,cat pentru toti e prilej de bun folos,
Când, saltam cu bucurie de prezenta lui Cristos.
Si daca, Sulamita noastra, nu-i negruta de la soare,
Nu culorii, fetei lor, Domnu-i da a Sa-ndurare.
Deci fiti buni si va rugati pentru casa-acestor miri
Oferindu-le din inimi multi boboci de trandafiri.
Mijlociti ca sa-i scuteasca de-ncercari si rele-n casa,
Iar cununa, bucuria, viata lor, evlavioasa.

*
Peste noi vegheaza, Domnul, sa-Si reverse mậngậiere
Din izvoru-I nesecat sa le dea la miri putere,
Dovedind ca unde este, El la nunta invitat,
Cuplul nou, fara-ndoiala, este binecuvântat.
Nu se poate unde-I Domnul sa lipseasca bucuria,
Iar în clipe de restriste sa-si destrame casnicia.
Cậnd Isus ramậne-n casa si-I lasat sa stapâneasca,
Vechea fire-i, ‘nabusita de cea nou-dumnezeiasca.
Si atunci, el din Iubire, v-a iubi-o cu putere,
Viata lor perpetuu fie – ne-ntrerupta zi de miere.


Iar acum, Isuse-Ti spunem: “Bun venit în adunare”,
Sa le-mparti acestor tineri multa binecuvantare.
Casei noi, ce se formeaza, pune-i Tu si temelie,
Pentru-a fi un colt de rai nelipsit de veselie.
De vor fi furtuni si grindini sa loveasca-n casa aceasta,
Credincios sa fie sotul la altar sa-si ia nevasta.
La altarul rugaciunii ei s-alerge cu credinta
Si atunci, Isuse Doamne, da-le multa biruinta.
*
Mireasa, peste ani, va putea sa carunteasca,
Te rugam sa-i dai putere cu tandrete s-o iubeasca
Uneori, n-o sa-i gateasca dupa gustul lui mâncare,
Dar, s-accepte bucuros ca-l scuteste de-mbuibare.
Sotul ei de multe ori, îi va cere poate multe,
Da-i, sotiei demnitate, ca în Tine sa-l asculte,
Iar cand el din neveghere v-a-ncalca al Tau cuvânt,
Tu-nzestreaz-o cu rabdare si-asculatare-n Duhul Sfânt
Ea sa fie credincioasa nu ca streasina ce curge,
Care cicaleste-ntruna si apoi tot ea se plânge.
Dimpotriva, sa-i arate ca e plina de tandrete
Lui, sa i se daruiasca, ca si atunci, în tinerete.

Amậnduror da putere sa Te-asculte ca la Carte,
Sa nu umble sa gaseasca împliniri din alta parte.
Astfel, ei, cu chipul strazii si al veacului din urma,
Compromisuri, nu vor face cand Tu tii strunit de cârma.
Puna zilnic în relatii doar pe “noi” si nu pe “eu”,
Acceptând o conduita sa le fii Tu, Domn, mereu
Atributii conjugale ca: respectul si slujirea,
Sa le fie cultivate din tandemul cu Iubirea..

**
Dragii mei, acum va-ntreb: sunteti gata pregatiti,
Ca la vremea de-ncercare doar pe Domnul sa-L slujiti?
Traim în lumea aceasta cu valorile pe dos,
Veti putea pân-la sfârsit sa ramâneti cu Cristos?
Daca veti ramâne-n El si pe vreme de furtuna,
Sigur, o s-aveti în ceruri pretioasa Sa cununa.
El pe voi, ce va iubeste, va doreste-a Lui mireasa,
Pentru-a fi de-a pururi sus printre sfinti a Sa craiasa.

De aceea, înca odata, sa-L rugam în încheiere,
Sa Se-ndure, El, de miri: “ Doamne da a Ta putere,
Prin hatisul lumii reci cum le-ar fi ades sa treaca,
Sub altarul jertfei Tale doar cu Tine sa petreaca.
Casnicia nu le fie într-un sir de largi frustrari
Ci, din Cer, în har sa aiba, multe sfinte-ncurajari,
Sa-mplineasca voia-Ti sfânta întru harul Tau divin,
Ridicând spre Tine glasul:” TU RAMAI CU NOI”, Amin.

Când la drum eu am pornit catreTara mult-visata,
S-a lipit si Încercarea ca s-o duc pe brat purtata.
Aceasta, în felul ei fidela, niciodata nu ma lasa,
Nici când stau, nici când ma rog, ori trebaluiesc prin casa.
Zilnic tinta-mi e spre ceruri prins de dorul lui fierbinte,
Dar nu-I simplu caci aceasta ma retine spre-nainte.
Când la usa mea saracul, nevoit mai zaboveste,
Încercarea, sare-n sus: “bre, saracul, nu munceste”!
Dragostea doresc sa-mi fie mai în clocot, cea dintâi,
Dar si-atunci îmi sugereaza: “clocotind sarac ramâi”

Mult as vrea sa nu dau gres cu Scriptura ne-mplinita
Si cu crucea grea în spate înspre Tara mult dorita,
Prin Vlea Plângerii sa trec pân’ voi fi cu sfintii sus,
Unde pe un tron de slava sta Iubitul meu Isus…
Vise multe, sentimente pentru Domnul am în lant,
Si doresc sa-I cant cântarea; totdeauna s-o înalt,
Dar temuta Încercare nici nu stiu a câta oara,
Vine si în fata-mi spune: “tu, iar, cârâi ca o cioara”

Sunt atâtea de-nsirat în poemul cu-ncercare,
Ins-aceasta nu ma lasa nici cât sunt în Adunare!
Sunt atent la rugaciune, la amvon ce spune Domnul,
Dar aceasta, rau famata, m-ameteste greu cu somnul
Si cum eu jenat de frati tot încerc sa n-atipesc,
Ea atunci la greul zilei, ma inspira sa gândesc.
Când doresc si cu dusmanul sa-I vorbesc în firea noua,
Sare iarasi si se tipa: “spune-i numai lui vreo doua”!
Tare-as vrea sa promovez doar valori ce sunt ceresti,
Dar si atunci “mustaru-i” sare: “omule, naiv mai esti!
Nu-ti dai seama ca-nsirând despre cer, de mântuire,
Pentru cei din jurul tau e o crasa plasmuire?
Zilnic blând as vrea sa fiu însusindu-mi demn rabdarea,
Insa iute sare-n sus, ca broscuta, încercarea:
“Blândetea, e nedemna! S-o mai ceri în rugaciune?
Aceasta, nu-i virtute, ci o mare slabiciune”!


Mie-mi plac atât de mult versuri ce în rima-s, scrise,
Dar sireata-ndata striga: “vezi c-acestea sunt doar vise!
Pentru-a scrie n-ai talent daruit de Dumnezeu,
Ori asa te bagi în seama cu ochi rau de fariseu”
Incercare, esti urâta, esti grotesc nesuferita!
Dar prin tine, viata-mi este daltuita, slefuita.
În lumea aceasta de dureri sunt atâtea Încercari,
Care fac în siruri, coada, chiar pe hol în Adunari.

Multe-mi sunt idealuri, scopuri, din aceasta-nlantuire,
Insa una-i ne-ntrecuta: eu astept slavitul Mire!
La latratul unui câine sau când vântul sufla-n poarta,
Ma ridic, aprind lumina si scrutez sa vad; Se-arata?
Poate vine-n toiul noptii pentru-a-i Sai si-a Sa mireasa,
Dar însotitoarea mea nici în noapte nu ma lasa:
“Ce tot spuneti de Rapire promovându-va credinta,
Câta vreme, timpul trece, amânând fagaduinta?
Spuneti, ca El vine iarasi sa v-aduca izbavirea?
Dar ramase-s neschimbate de când este omenirea.”


Si eu stau si rabd ocara celor care ma insulta,
Pentru slava lui Cristos ce nu poate fi vazuta,
Multumind lui Dumnezeu ca mi-a dat ca rod sfintirea
Si sunt parte cu aceia care asteapta izbavirea.
Caci, pasiunea pentru Domnul ma-nsoteste nencetat
Ceea ce ma motiveaza pentru-a fi mai nepatat.
Orice-as spune,Incercare, catre Cer ma daltuiesti,
Dar cu mine n-ai sa intri, sus, pe portile ceresti!
Când pe Poarta voi intra ca sa-mi dea Isus cununa,
Incercare, o sa-ti scap înclestarii strâns de mâna.
Amin

Daca versurile scrise
Nu-L slavesc pe Dumnezeu,
Cand s-or da rasplati divine
Nu primesc al Sau trofeu

Daca tin s-astern în versuri
Doar cuvinte îngrijite,
Fara-n clocot sa-L iubesc,
Fac ebose ofilite.

Cand adun cuvinte-n versuri,
Prin metode literare,
Far-a fi si Domnu-n ele
Nu vor fi de vreo valoare

Cand prin versuri eu adaug,
Arta de-a trai frumos
Stimulez pe multi sa-nalte
Maretia lui Cristos.

Cand pe Domnul eu glorific
Prin cantari si prin poeme,
Voi trai cu-ncredintarea,
C-am compus o buna vreme.

Daca am constructii demne
Doar de ritm si rima buna,
Imi voi fi pierdut tot timpul,
Iar atunci a Lui cununa.

Dar eu tin sa scriu, sa cant,
Unde Domnu-n centru fie,
Sa ajug sa-nalt frumos,
Cantul Lui o vesnicie.

Pentru-aceasta ma dedic,
Sa-I cant imn cu har si sare,
Fiindca El mi-a-ntins si mana
Si colacul de salvare.
Amin

Lucratorul ce prin lexic zaboveste buna vreme,
Construindu-si din cuvinte versuri, stihuri si poeme
E deschis catre Acela ce-l inspira insistent,
Care da substanta artei din sublimul Sau talent.
Cand spre Domnul se deschide El i-arata si-l învata,
Dovedind ca îl asculta, pas cu pas îi da povata,
Si atunci un sir de lauri vor vibra în sus plutind,
Ridicandu-se-n ecouri, Creatorul, preamarind
Laudele lui vor curge cum e picurul de roua,
Iar poema pentru ceruri va ramâne vesnic, noua,
Sa-si înalte-al sau Iubit în sublim elogios,
El asa fiind deprins sa-L înalte pe Cristos.
Versul sau va da esenta din mireasma închinarii,
Reverenta, Celui vesnic, prin mijloacele cântarii.
Prin figuri de stil, pictate în pastelul românesc,
Ii vor da valori eterne în stil nou, dumnezeiesc
Caci cuvinte aranjate în culori de rapsodie,
Vor crea cununi de slava pentu Cel din vesnicie.
Elogiind frumos Stapânul cu locatii printre stele,
Printre nouri va pluti ca un stol de randunele.
Ca sa-L laude pe Domnul el versifica întruna,
Stiind ca-n “ziua aceea”, va primi pe veci cununa.
Catre acest poet privind întru-n spirit constructiv,
Vom vedea ca Domnu-i da sa ramâna creativ,
Ca prin verbe conjugate într-un ritm melodios,
Sa-si înalte Salvatorul pentru felu-I glorios,
Fiindca acesta, construieste prin mijloace literare,
Si din dar în dar primeste har si binecuvantare.

Amin.

Prin milenara mantie a spatiului nemarginit,
se-ntinde pân-la noi, opera Marelui Infinit.
Se vad în jurul nostru cât ochiul poate prinde,
minuni ale Vietii ce-n vraja ei cuprinde.
Când le privesti pe toate în taina parca-ntreaba:
" Oare sunt facute printr-o întâmplare oarba?
Cand parfumul unei flori iti patrunde-adanc in piept,
zici ca nu a fost gandit de un Mare Intelept?
Caci Acela dintre stele ce le-a ordonat în fata,
a pus energie-n ele, le-a-mpartit la toate Viata.
Si asa din El descindem, nu din râme sau gorile,
fara, ca, stramosii nostri sa fi fost candva...reptile…


…El a stabilit distante, ca aceea pân-la soare,
pe când, nu erau ateii sa-L învete sa...masoare!
Pentru Terra cand decise o miscare de rotire,
n-a cerut parerea noastra, printr-o lunga convorbire!
Nici când a dispus El forta la noua, optzeci si unu,
nu puteam sa-L sfatuim; nu eram atunci...nici unu’...!
(De nu dota Pamântul cu forta gravitationala,
noi roiam usor prin spatiu si lasam planeta goala.
Dar Domnul a creat Pamântul ce i–a dat în Univers,
o miscare si-o orbita ce-nsemna un drum de mers!
Uriasa energie ce-l pulseaza pe orbita,
nu putea fi din aceea de la...Big-Bang...mostenita!
O explozie colosala chiar asa cum se mai spune,
din praf cosmic nu putea în planete sa adune!
Fiindca spatiul dintre stele are legi si chiar de-i mare,
fara El nu-s darwinistii, din maimute la-ntâmplare!


**
Dar ce-i Viata ? Cum putea hazardul, s-o faca sa apara,
din nimic sa iasa o fiinta vie, unicelulara?
- Iata – spun antropologii aserviti nedrept stiintei,
care nu-si vad Ziditorul – stând sub voalul necredintei:
- Viata e pe Terra dintr-o...dintr-o...banala spuma,
care nu mai este, dar...a lasat din "viata"...urma.
- Ba nu-i din spuma – altii spun sa-i contrazica,
ci...ea-i dintr-o complicata formula chimico-fizica!...
Din cosmos sau aievea din lava de vulcan,
s-au strâns substante multe si prinse de elan,
prin combinatii complicate puse bine în valoare,
au prins usor – usor sa miste, cu mic, cu bun, cu mare!
Dar cum toate-s ipoteze care scapa din masura,
Altii, nu pot admite; sa...iesim asaaa...din zgura?
- Viata foarte complicata, e venita de departe;
poate mii de ani-lumina de la "sursa" ne desparte!
- Dar prin ce mijloace a putut aici s-ajunga?–
printre stele si planete – calatoria-i...lunga...lunga!
- Sunt meteoriti si asteroizi ce s-au rupt de prin planete,
pe unul "viata" ar fi "traversat" printre stele si comete...
Si cum ajunse pe Pamânt în foarte mare graba,
n-a stat deloc pe gânduri, ci...s-a apucat... de treaba!
- Si cum de n-a murit? Caci prin forta de frecare,
prin spatii si-atmosfera, cometa se-ncalzeste tare!
Si chiar de s-o fi "echipat" prin spatii sa nu moara,
acolo printre stele...Cine-a facut-o?
(te-ntreb asa-ntr-o...doara)...

**

De-ar fi Planeta plina cu vietati handicapate,
diforme si confuze, hidoase- decapate,
maldare de carne si oase sinistre asa urâte,
cu nasuri cât mai multe cu mâini aiurea – ciute,
mi-as mai pune (poate!) credinta în balanta,
cu scepticii lumii, mândri si plini de aroganta!

Sa fi avut rabdare amiba sa stea, ea, mii de ani la Soare,
iar apoi sa-i creasca (simetric!) si doua mici picoare?
...Dar ce mai spui de ochi ce sunt la loc de cinste,
când nu ni-i vazu-n spate, ci tot mereu-nainte!?
Stimati antropologi, ce spuneti despre nas?
Nu-i simplu chiar deloc,
caci nu-i crescut pe burta sa stea pe sub cojoc!
Gura minunata cu gust si limba ce-articuleaza grai,
nu-i nicicum prin spate pe ea sa poti...sa stai...
(De-as vedea în juru-mi vietati miscând grotesc,
as mai zice necredintei sa stea s-o mai..."privesc!)"
**
Omul! – fiinta minunata ce nu-i din cimpanzeu,
ce-i creat asa perfect cum decise Dumnezeu,
este coroana creatiunii de-aci de pe Pamânt,
nimic nu-i la valoarea lui – nimicuri toate-i sunt!
Pe om l-a facut cu migala pentru-a semana cu El,
în duh cu-ntelepciune si-n râvna plin de zel.
Si de-i creat de Domnul din lutul framântat,
tot El i-a pus si viata, suflare deci i-a dat.
Si-asa nu-i de mirare un suflet viu sa aiba,
reusind sa-nvete carte, si nu sa "savureze" iarba!
Acestei fapturi minunate ce tinteste-n viitor,
n-ar putea, stramos sa-i fie, dobitocul erbivor!
Omul prin Ziditor a ridicat zgârâie-nori, palate,
uimind cum serpuiesc prin lume sosele suspendate.
Si de-ar fi s-ajunga credinta-n...perigeu,
n-as crede niciodata ca-s fiu de cimpanzeu.
Amin.
2004. Londra.

Este dimineata. Eu ma lupt sa-mi sara somnul,
Si alerg la închinare pentru-a fi si azi cu Domnul.
Astfel mi-am luat armura ce-a venit de sus din cer,
Sa fiu luptator destoinic învingand pe Lucifer.
Astazi, L-am rugat frumos ca sa fie Domnul meu,
Si nu pot s-ascult de fire, ce-mi dicteaza, si de eu.
De aceea este bine sa-I raman supus sub cruce,
Sa nu plec cand El ramane; sa nu stau cand El se duce.
Astfel eu nu pot sa fac vreo concesie în Lege,
Caci cu Domnul n-am sa plec unde El nu poate nu merge.
Cata vreme stau cu Domnul si ma umple El de pace,
Nu las lucrul nefacut; n-am sa-l fac cand El nu-l face.
Astazi daca pe un frate sa-l iubesc îmi este greu,
Imi aduc din nou aminte ca Isus e Domnul meu.
Astfel daca azi pe unii as dori sa-i clevetesc,
Nu mai pot, caci langa mine e Stapanul meu ceresc.

Daca astazi pentru Domnul sunt lovit si palmuit,
Imi sopteste: “Pentru tine Eu am fost si rastignit”!
Toata ziua cat si noaptea pana suna desteptarea,
Langa El tot timpul stau sa nu-mi pierd cumva rabdarea.
Multe vad cat sunt cu Domnul pentru-a-mbogati poemul,
Dar va spun ca toata ziua cu Isus pastrez tandemul.
Astazi cat eu sunt cu El si-s lovit peste obraz,
El îmi spune: “Tu iubeste-l fara a-i face vreun necaz”.
El Isi tine-al Sau principiu cu privire la dusmani
Si îmi spune sa-i iubesc cat or fi de modorani.
*
Nu e mult si zorii vin orizontul luminand,
Eu cu Domnul stau întruna ca sa fiu gasit veghind.
Cata vreme e cu mine la nevoi si la-ntristare,
Ma va tine drept pe cale sa ma simt în buna stare .
Astfel daca stau cu Domnul si El este langa mine,
Nu raman cand El Se duce, nu ma duc cand El ramane.
Astazi eu nu pot sa fiu decat rabdator, milos,
Caci cu mine nu e altul, ci e chiar Isus Cristos,
Tinand cont ca daca practic un limbaj murdar de cloaca,
Cu durere-as constata, ca Isus nu sta, ci pleaca.
Fie, motivarea aceasta sa vorbesc doar cu folos,
Si desigur, toata ziua voi ramane cu Cristos.
**
Ziua aceasta-a mantuirii nu mai este atat de lunga,
Ci, doar cat doreste, Domnul, pregatirea sa ne-ajunga.
Pentru uni-aceasta tine pan-ajung octogenari,
El tinandu-i ca sa creasca în credinta demni si tari
Altora li-e scurta ziua, cum sfarsise-atunci talharul,
Ins-acestia într-o clipa au primit din ceruri harul.
Pentru cei ce-au dus tot greul înfruntand pe mari furtuni,
La-ntalnirea cu Isus vor primi în cer cununi.
De aceea iata astazi pana suna desteptarea,
Eu cu Domnul voi ramane
sa nu-mi pierd cumva rabdarea.
Unii poate vad o gluma în poemul meu cu somnul,
Dar va spun cu teama sfanta,
ca eu, ASTAZI SUNT CU DOMNUL.
Amin

Ioan Trei Saisprezece, e însemnul unui Sfânt,
Ne-ntrecut de nimeni altul nici în cer nici pe pamânt.
Acesta, prin Duhul Sfânt, este-a noastra referinta,
Când privim a Sa iubire, nu prin vaz, ci prin credinta.

Ioan Trei Saisprezece e un Nume-n univers,
Ce inspira sa se scrie multe-n proza si în vers.
Acesta e portretul unui nobil Imparat,
Care pus sa se conjuge tine verbul El “A DAT”.

Ioan Trei Saisprezece, este Acela, care vine,
Sa ne duca-n cer în locuri de sardiu si de rubine.
Acesta-I dintre astri plin de-al dragostei simbol,
Care, reabiliteaza omul, ce se vede mic si gol.

Ioan Trei Saisprezece, S-a lasat pe cruce rastignit,
Sa ne regaseasca rostul pentru spatiul infinit
Si de-atunci se-ntreaba unii: “Cine este noul Nume,
Ce-nsoteste verbu-acesta: “A IUBIT” întreaga lume?

Nu odat-auzi de-a Acesta despre a carui existenta,
Ti se umple-ntreaga fire de respect si complezenta.
Si de vrei cu-ntregul tot sa-ti îndrepti în sus privirea
Vei vedea în slavi pe Domnul pregatindu-ti rasplatirea.

Acest Nume nu-i la propriu, ci la figurat subtil,
Sa indice ca pe Terra a venit un Print umil
Sa-l înalte pe leprosul ce se lasa vindecat,
Cum, mai spunem metaforic, ca si lepra e pacat.

O, Ilustre Nume vesnic, care dainui vesncia,
Ne-ai chemat la nemurire sa-Ti vedem marinimia
Si din somptuosu-Ti Nume Tu ne dai al Tau trofeu,
Marite, “Ioan Trei Saisprezece”, Tu esti Insusi Dumnezeu.
Amin.

Sunt în drum spre vesnicie
Si nu vreau sa dau ‘napoi.
Nazuiesc cu bucurie
Domnul tinta mea sa fie,
Pentru ziua de apoi.

Sunt în drum spre vesnicie
Pe cararea strâmta, dreapta.
Inima cu veselie
Cânta-n vers cu armonie,
Pentru Domnul ce m-asteapta.

Sunt în drum spre vesnicie
Si doresc dupa Cuvânt,
Sa respect cu strasnicie,
Ca si cei din jur sa stie
Modul meu de-a fi mai sfânt.

Merg spre Tara cea de vis,
Ne-ntrecuta în grandoare.
Increzându-ma-n ce-i scris,
Dupa cum ne-a fost promis,
Scopul vietii viitoare.

Merg spre cer privind în sus,
Cum se-avânta ciocârlia.
Sa-nalt imnuri lui Isus,
Cât mai jovial supus,
Ce-mi ofera vesnicia.

Merg spre Tarmul luminos,
Unde-aspir s-ajung, sa fiu;
Sa vad faima lui Cristos
In elogiu glorios,
Altceva refuz sa stiu.

Va invit cu modestie,
Sa-L cântam pe Salvatorul:
Compunând în rapsodie,
Dovedind cu gingasie,
Ca-L iubim pe Creatorul.
Amin

Printre norii argintii ce plutesc mimând doar soapte,
Trece-a stelelor regina pentru-a da lumina-n noapte.
Maiestosul glob de aur sta pe bolta-ntunecata,
Sa reflecte-a sa lumina de la Soare contactata.

Acest astru rece-al noptii ce reflect-a sa lumina,
O primeste de la Soare când si bolta-i e senina.
Când sunt nori si e furtuna pe Pamântul rece jos,
Nu reflec-a sa lumnia de la astrul luminos.

Nici cand între ea si Soare se roteste-n cerc Pamântul,
Se întuneca de tot raspândind doar rece vântul.
Paralela din poema ce inspir-a noptii legi,
Imi va pune-n stihuri gândul ca si tu sa le-ntelegi.

Intre Soare bun si Luna când firescul se posteaza,
Astrul argintiu al noptii din lumina-si obtureaza.
Daca ce-i firesc si vechi îsi va interpune zdrente,
La îndemnul: “Fiti lumina!”va raspunde cu scadente.

Când acei ce sunt lumina nu mai stau privind la Soare,
Ei prin bezna de pacat pot fi stele cazatoare.
Si când cei ce sunt crestini cad mereu în compromis,
De la Soare sa n-astepte din lumina ce-a promis.

Când între crestini si Domnul, printul EU e ca rugina,
Toate-acestea or sa-ncurce între ei sa stea Lumina.
Insa de vom fi lumina în sezonul mort si rece,
Cu Isus al nostru Soare vesnicia vom petrece.

Caci aceasta-analogie între noi crestini si Luna,
Ne invit-a fi lumini sa fim vesnic împreuna.
Daca, între El si noi lumea vede slabiciuni,
Nu-L vor mai vedea pe Domnul printre aceste-ntinaciuni.

Când de Soarele dreptatii nu ne-ascundem printre nori,
Vom razbate printre stele pentru-a fi nemuritori.
Iar când sarea si lumina sunt pe Terra iarasi lipsa,
Astrul noptii se confrunta înc-odata c-o eclipsa.

Amin.