Barfa sau clevetirea
"Îngaduiti-va unii pe altii, si, daca unul are pricina sa se plânga de altul iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi" (Col. 3.13).
Bârfa este un pacat, care, dupa cum vom vedea, aduce dupa sine multe neplaceri si suferinte. Uneori, ranile ei adânci se vor regasi si dupa ani de zile, dupa cum si o maxima spune ca "Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspat vopsit. Poate ca nu se lipeste, dar lasa urme". Chiar daca nu am vazut pâna acum un credincios pus sub disciplina bisericii pentru bârfa, ramân încredintat ca efectele acestui pacat sunt daunatoare si reale. Si iata si de ce:
1) Pe cel pe care îl vorbesc de rau, nu îl vorbesc din dragoste, ci din sentimentul opus acesteia;
2) Procedând astfel, din ura si ranchiuna, sunt un ucigas (1Ioan 3.14-15);
3) Sunt egoist si nemilos, atâta timp cât nu îmi pasa ca omul va auzi si va suferi (Mat.5.7);
4) Nu sunt temator de Dumnezeu si cu inima curata (Mat. 5.8);
5) Subestimez Cuvântul lui Dumnezeu, care îmi cere ca atunci când ma întâlnesc cu cineva sa initiez si sa întretin o partasie sanatoasa si demna de un crestin (Efs. 5.19).
Dar acest lucru nu este decât începutul, caci el va da nastere la un întreg lant al slabiciunilor. Dupa ce m-a determinat sa-mi vorbesc de rau aproapele, dusmanul sufletului nostru îmi va cauta un complice, cu misiunea de a duce vorba mai departe. Si aceasta, cu cât mai repede, cu atât mai bine: timpul este foarte pretios si nu trebuie pierdut. Cel rau, fiind tatal minciunii, dupa cum Însusi Domnul Isus îl denumeste, va convinge pe curierul meu sa mai îmbunatateasca putin ceea ce am spus, sa denatureze adevarul, astfel ca povestioara sa fie mai atractiva. Se spune ca un bârfitor a zis catre altul: "Nu vreau sa te plictisesc cu detalii. De fapt, ti-am spus mai mult decât am auzit"
Personajul din scenariul acesta, catre care mi-am înnegrit aproapele, nu numai ca nu mi-a cerut sa nu mai bârfesc, dar m-a si încurajat, prin felul curios de a afla cât mai multe, dupa care s-a dus si a spus la altcineva. De obicei cei doi sunt cam pe aceiasi balanta: unuia îi place sa-l ponegreasca pe altul, iar cel de al doilea sa îl asculte cu placere, zâmbindu-i cu satisfactie si punându-i întrebari ajutatoare: "Da draga, deci spui ca asa s-a întâmplat?... Ce zici ca a mai facut?... Hei, mai auzisem spunându-se despre el, dar acum sunt convins/a, ca ai dreptate..."
Fara intentia de disculpare a celui care îsi vorbeste de rau fratele sau sora, nu de putine ori, cel care duce vorba mai departe este chiar mai vinovat decât cel care a bârfit initial. Primul, e posibil sa o fi facut la mânie, datorita unor divergente între ei, pe când cel de al doilea o face din spirit de bârfa, fara ca cel vorbit de rau sa-i fi facut vreo neplacere. Nu de putine ori, cel care si-a denigrat fratele regreta dupa scurt timp si daca "transmisionistul" nu ar duce vorba mai departe, cel ponegrit poate nu ar auzi niciodata.
Acum, un om sufera pentru ca a fost vorbit de rau, o femeie plânge datorita faptului ca aceea pe care o credea buna prietena o bârfeste, o sora nu poate lua parte la Cina când o vede pe "sora" din biserica participând la serviciul divin cu nepasare etc.Deci daca cel care a ascultat clevetirea altuia este un bun credincios, nu numai ca nu va încuraja pe cel în cauza sa-si vorbeasca semenul, dar nici nu se va duce sa transmita mai departe ceea ce a auzit.
Daca îmi iubesc sotia, copiii, sau pe cel de lânga mine, nu ma voi duce sa-i spun ca cineva l-a vorbit de rau. Si aceasta pentru ca vreau sa-l protejez de suferinta care i-ar provoca-o aceasta veste si prin aceea ca nu doresc sa-l fac sa pacatuiasca.Voi urmari cu toata grija sa nu fiu pentru cineva un prilej de pacatuire (Luc.17.1-2). .
Astfel dar, vorbirea de rau, care de cele mai multe ori implica denaturarea adevarului, ducerea mai departe a vorbelor rele care nu zidesc în credinta, transmiterea unor secrete, divulgarea unor greseli sau pacate trebuie sa piara din mijlocul nostru, din vocabularul si din viata noastra.
"Noi trebuie sa vorbim lucruri care se potrivesc cu învatatura sanatoasa...si fara cusur, ca potrivnicul sa ramâna de rusine si sa nu poata spune nimic rau de noi...asteptând fericita noastra nadejde si aratarea slavei Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos (Tit 2.1,8,13).
Si sa nu uitam ca "cine umbla cu bârfeli, da pe fata lucruri ascunse,
dar sufletul credincios tine ce i s-a încredintat" (Prov.11.13). Apoi, trebuie avut în vedere ca datoria noastra este cu totul alta, si anume, aceea de a povesti si transmite celor din jur Evanghelia Domnului Isus Cristos.
Dar, clevetirea este un pacat care, de multe ori, este alimentat si inspirat din viata si comportamentul celui vorbit de altii. Despre Anania ni se spune ca era un om temator de Dumnezeu si vorbit de bine de catre cei din neamul lui, de iudei (Fapt.22.12). El a creat în jurul lui imaginea unui om care merita sa fie vorbit de bine. Nu pot avea pretentia sa fiu vorbit de bine, daca nu fac bine! Daca nu sunt un om temator de Dumnezeu si nu îmi fac bine datoria fata de cei din jur, sigur vorbele si aprecierile rele nu vor întârzia sa apara.
O sotie credincioasa, care îsi iubeste sotul, nu va merge sa-l vorbeasca de rau la o colega sau la o prietena, dar ea se va putea jelui, exprimându-si mâhnirea si nemultumirea daca acesta nu îsi face treburile ca un bun sot si tata, sau daca traieste în slabiciuni si compromisuri . Daca ea îi spune mereu ca are de facut ceva în gospodarie si el asteapta ca ea sa-i spuna de zeci de ori pâna rezolva, iata un motiv de exprimare a nemultumirii.
Neascultarea este un pacat care macina si distruge relatiile dintre soti, unitatea din biserica si nu în ultimul rând partasia si comuniunea noastra cu Dumnezeu (1Sam.15.23). În contextul acesta, mi-as permite sa încadrez si ceea ce spune Domnul în Matei 18.15-17. Fata de un om neascultator, care traieste în neorânduiala si care nu vrea sa se îndrepte când îi spui, nu faci nici o greseala daca aduci la cunostiinta a doua-trei persoane, cu dorinta sincera de îndreptare..
Bârfa sau defaimarea are un caracter subiectiv, denigratoriu, care tinteste la discreditarea omului. Aproape fara exceptii, acestea sunt facute în spirit critic, rautacios, fara dorinta ca omul care a gresit sa se îndrepte. Nu la fel se întâmpla în cea de a doua situatie. Amintiti-va, ca apostolul Pavel când "a prins în lantul fatarniciei" pe Chifa (Petru) si pe Barnaba (Gal.2.11-14), nu numai ca nu a tacut, dar i-a "consemnat" si pe paginile Epistolei sale, si în felul acesta, au aflat despre ei miliarde de oameni. El a fost obiectiv si nu a facut lucrul acesta din spirit de denigrare si rautate, ci din dorinta sincera de îndreptare, pentru ca nu se putea juca cu pacatul.
Noi trebuie sa traim în pace cu toti oamenii (Rom.12.18), ori, pentru a împlini întocmai aceasta porunca a Domnului trebuie avut mare grija cum vorbim cu ei, cum vorbim despre ei, si în general cum raportam relatiile noastre cu ei si la nivelul verbal. Relatiile prietenesti vor fi mai durabile si mai bune atunci când nu ma pretez sa-l vorbesc de rau ci dimpotriva. Si din punctul acesta de vedere, purtarea noastra trebuie sa fie buna "în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune, pe care le vad, sa slaveasca pe Dumnezeu în ziua cercetarii" (1Pet..2.12).
(Gh. Barbu -gicabarbu08@yahoo.co.uk)
Bârfa este un pacat, care, dupa cum vom vedea, aduce dupa sine multe neplaceri si suferinte. Uneori, ranile ei adânci se vor regasi si dupa ani de zile, dupa cum si o maxima spune ca "Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspat vopsit. Poate ca nu se lipeste, dar lasa urme". Chiar daca nu am vazut pâna acum un credincios pus sub disciplina bisericii pentru bârfa, ramân încredintat ca efectele acestui pacat sunt daunatoare si reale. Si iata si de ce:
1) Pe cel pe care îl vorbesc de rau, nu îl vorbesc din dragoste, ci din sentimentul opus acesteia;
2) Procedând astfel, din ura si ranchiuna, sunt un ucigas (1Ioan 3.14-15);
3) Sunt egoist si nemilos, atâta timp cât nu îmi pasa ca omul va auzi si va suferi (Mat.5.7);
4) Nu sunt temator de Dumnezeu si cu inima curata (Mat. 5.8);
5) Subestimez Cuvântul lui Dumnezeu, care îmi cere ca atunci când ma întâlnesc cu cineva sa initiez si sa întretin o partasie sanatoasa si demna de un crestin (Efs. 5.19).
Dar acest lucru nu este decât începutul, caci el va da nastere la un întreg lant al slabiciunilor. Dupa ce m-a determinat sa-mi vorbesc de rau aproapele, dusmanul sufletului nostru îmi va cauta un complice, cu misiunea de a duce vorba mai departe. Si aceasta, cu cât mai repede, cu atât mai bine: timpul este foarte pretios si nu trebuie pierdut. Cel rau, fiind tatal minciunii, dupa cum Însusi Domnul Isus îl denumeste, va convinge pe curierul meu sa mai îmbunatateasca putin ceea ce am spus, sa denatureze adevarul, astfel ca povestioara sa fie mai atractiva. Se spune ca un bârfitor a zis catre altul: "Nu vreau sa te plictisesc cu detalii. De fapt, ti-am spus mai mult decât am auzit"
Personajul din scenariul acesta, catre care mi-am înnegrit aproapele, nu numai ca nu mi-a cerut sa nu mai bârfesc, dar m-a si încurajat, prin felul curios de a afla cât mai multe, dupa care s-a dus si a spus la altcineva. De obicei cei doi sunt cam pe aceiasi balanta: unuia îi place sa-l ponegreasca pe altul, iar cel de al doilea sa îl asculte cu placere, zâmbindu-i cu satisfactie si punându-i întrebari ajutatoare: "Da draga, deci spui ca asa s-a întâmplat?... Ce zici ca a mai facut?... Hei, mai auzisem spunându-se despre el, dar acum sunt convins/a, ca ai dreptate..."
Fara intentia de disculpare a celui care îsi vorbeste de rau fratele sau sora, nu de putine ori, cel care duce vorba mai departe este chiar mai vinovat decât cel care a bârfit initial. Primul, e posibil sa o fi facut la mânie, datorita unor divergente între ei, pe când cel de al doilea o face din spirit de bârfa, fara ca cel vorbit de rau sa-i fi facut vreo neplacere. Nu de putine ori, cel care si-a denigrat fratele regreta dupa scurt timp si daca "transmisionistul" nu ar duce vorba mai departe, cel ponegrit poate nu ar auzi niciodata.
Acum, un om sufera pentru ca a fost vorbit de rau, o femeie plânge datorita faptului ca aceea pe care o credea buna prietena o bârfeste, o sora nu poate lua parte la Cina când o vede pe "sora" din biserica participând la serviciul divin cu nepasare etc.Deci daca cel care a ascultat clevetirea altuia este un bun credincios, nu numai ca nu va încuraja pe cel în cauza sa-si vorbeasca semenul, dar nici nu se va duce sa transmita mai departe ceea ce a auzit.
Daca îmi iubesc sotia, copiii, sau pe cel de lânga mine, nu ma voi duce sa-i spun ca cineva l-a vorbit de rau. Si aceasta pentru ca vreau sa-l protejez de suferinta care i-ar provoca-o aceasta veste si prin aceea ca nu doresc sa-l fac sa pacatuiasca.Voi urmari cu toata grija sa nu fiu pentru cineva un prilej de pacatuire (Luc.17.1-2). .
Astfel dar, vorbirea de rau, care de cele mai multe ori implica denaturarea adevarului, ducerea mai departe a vorbelor rele care nu zidesc în credinta, transmiterea unor secrete, divulgarea unor greseli sau pacate trebuie sa piara din mijlocul nostru, din vocabularul si din viata noastra.
"Noi trebuie sa vorbim lucruri care se potrivesc cu învatatura sanatoasa...si fara cusur, ca potrivnicul sa ramâna de rusine si sa nu poata spune nimic rau de noi...asteptând fericita noastra nadejde si aratarea slavei Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos (Tit 2.1,8,13).
Si sa nu uitam ca "cine umbla cu bârfeli, da pe fata lucruri ascunse,
dar sufletul credincios tine ce i s-a încredintat" (Prov.11.13). Apoi, trebuie avut în vedere ca datoria noastra este cu totul alta, si anume, aceea de a povesti si transmite celor din jur Evanghelia Domnului Isus Cristos.
Dar, clevetirea este un pacat care, de multe ori, este alimentat si inspirat din viata si comportamentul celui vorbit de altii. Despre Anania ni se spune ca era un om temator de Dumnezeu si vorbit de bine de catre cei din neamul lui, de iudei (Fapt.22.12). El a creat în jurul lui imaginea unui om care merita sa fie vorbit de bine. Nu pot avea pretentia sa fiu vorbit de bine, daca nu fac bine! Daca nu sunt un om temator de Dumnezeu si nu îmi fac bine datoria fata de cei din jur, sigur vorbele si aprecierile rele nu vor întârzia sa apara.
O sotie credincioasa, care îsi iubeste sotul, nu va merge sa-l vorbeasca de rau la o colega sau la o prietena, dar ea se va putea jelui, exprimându-si mâhnirea si nemultumirea daca acesta nu îsi face treburile ca un bun sot si tata, sau daca traieste în slabiciuni si compromisuri . Daca ea îi spune mereu ca are de facut ceva în gospodarie si el asteapta ca ea sa-i spuna de zeci de ori pâna rezolva, iata un motiv de exprimare a nemultumirii.
Neascultarea este un pacat care macina si distruge relatiile dintre soti, unitatea din biserica si nu în ultimul rând partasia si comuniunea noastra cu Dumnezeu (1Sam.15.23). În contextul acesta, mi-as permite sa încadrez si ceea ce spune Domnul în Matei 18.15-17. Fata de un om neascultator, care traieste în neorânduiala si care nu vrea sa se îndrepte când îi spui, nu faci nici o greseala daca aduci la cunostiinta a doua-trei persoane, cu dorinta sincera de îndreptare..
Bârfa sau defaimarea are un caracter subiectiv, denigratoriu, care tinteste la discreditarea omului. Aproape fara exceptii, acestea sunt facute în spirit critic, rautacios, fara dorinta ca omul care a gresit sa se îndrepte. Nu la fel se întâmpla în cea de a doua situatie. Amintiti-va, ca apostolul Pavel când "a prins în lantul fatarniciei" pe Chifa (Petru) si pe Barnaba (Gal.2.11-14), nu numai ca nu a tacut, dar i-a "consemnat" si pe paginile Epistolei sale, si în felul acesta, au aflat despre ei miliarde de oameni. El a fost obiectiv si nu a facut lucrul acesta din spirit de denigrare si rautate, ci din dorinta sincera de îndreptare, pentru ca nu se putea juca cu pacatul.
Noi trebuie sa traim în pace cu toti oamenii (Rom.12.18), ori, pentru a împlini întocmai aceasta porunca a Domnului trebuie avut mare grija cum vorbim cu ei, cum vorbim despre ei, si în general cum raportam relatiile noastre cu ei si la nivelul verbal. Relatiile prietenesti vor fi mai durabile si mai bune atunci când nu ma pretez sa-l vorbesc de rau ci dimpotriva. Si din punctul acesta de vedere, purtarea noastra trebuie sa fie buna "în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune, pe care le vad, sa slaveasca pe Dumnezeu în ziua cercetarii" (1Pet..2.12).
(Gh. Barbu -gicabarbu08@yahoo.co.uk)