Domnul, in adunare

Doamne, astazi pentru noi, Tu ai fost in Adunare,
Si ne-ai desfatat pe toti cu destula-mbarbatare.
Sa stai in preajma noastra, vrednici nu suntem o clipa,
Dar ne strangi precum o closca puisorii sub aripa.

Pentru omul intristat ai soptit ce-i fericirea,
Convingandu-l sa accepte intru-totul mantuirea.
Altul vine, in casa Ta, mai slabit, neputiincios
Si ii pui pe trup balsamul de se-ntoarce sanatos.

Multi din cei ce merg grabiti sa ajunga-n adunare,
Sunt acei ce au dorinta sa-Ti aduca inchinare.
Acestia, sunt deplini convinsi ca slujirea are-un rost,
Iar, de-aci sa nu lipseasca, trebuie platit un cost.

Mai sunt si unii, care, de pacate, ingenunchiati,
Vin in fata Ta, Isuse, ca sa fie mangaiati
Si atunci Tu plin de mila Te apleci asupra lor,
Sa le ierti intreaga vina ca un bun Mantuitor.

Multi din cei din Casa Ta sunt suspecti de neputiinta,
Dar Tu plin de bunatate le dai har, le dai credinta
Si asa ei pleac-acasa tresaltand de bucurie,
Cautand sa fie sfinti sa Te vada-n vesnicie.

In, Adunarea Ta, vin crestinii sa-Ti slujeasca,
Si le-ndrepti cu drag privirea catre Patria cereasca,
Astfel, ca ei spre casa, se intorc cu bucurie,
Reusind in jur s-arate o frumoasa marturie.

Doamne, azi si pretutindeni, ne vorbesti frumos la toti :
La crestini si necrestini la atei, carciumari si hoti.
Femei, de moravuri usoare, scapa usor de moarte
De chemarea Ta la viata multor rai le faci Tu parte.

Da, selectia iertarii se produce prin credinta,
Ca in Rai sa intre toti prin reala pocainta,
Caci, cararea vesniciei ai dotat-o cu o Cruce
Pentru toti, si buni si rai, ce-au pornit spre cer sa urce.

Cel ce-o ia pe Poarta stramta este cel ce-i pocait,
Lui nu-i place calea larga si pe drumul gropuit
Acesta, spre Adunare, nu o ia pe o poteca,
Ca sa dea in jur ideea ca-i in drum spre discoteca.

La nimic el nu renunta de la tot ce este scris
Asteptand ca sa primeasca tot ce Domnul i-a promis,
De aceea poarta-n lume chipul Regelui maret,
Chiar si daca pentru-aceasta, are, de platit un pret.

Printre versuri nu m-ascund ca sa-ntrec peste masura,
Insa omul lui Cristos e ghidat dupa Scriptura.
Astazi multor frati crestini nu le place umilirea,
Ori aceasta-i strans de mana si de brat cu mantuirea.

Acum mai vin cu una ce nu poate-a fi nedreapta :
Pentru-aei ce duc tot greul, fericirea ii asteapta !
Ei un nume au in ceruri ce e scris in cartea vietii
Asteptand ca sus sa intre, pe plaiul, Eternitatii.

Cu privire la plecare, zvonuri, s-aud multe,
Unele bune, altele obosesc degeaba !
Credinta a scazut si multi nu vor s-asculte,
Crezand ca sunt semnale cu tendinti oculte,
Si rari acei ce-si fac, cu fidelitate, treaba.

E grea inaintarea dar merita efortul,
Acelor, putini in lume, ai Domnului Isus,
Stiind, ca sus in Canaan, vor avea confortul,
Privesc pe malul, unde, le e comoara, Portul,
Si isi acorda gandul la ce-i acolo sus.

Dar fricosii renunta de teama si-ndoiala,
Doar cei ai Domnului Cristos, lupta langa El.
Ei nu IL parasesc, credinta li-e loiala,
Cu cei ce-au dezertat n-ajung la invoiala,
Privindu-si tinta, Domnul, fiindu-le un, Tel.

Prin ispite, ei trec des, dar fara sa carteasca,
Merg spre Canaan, tinutul atata de dorit,
Nu ca prin pustie, in loc sa recunoasca,
Evreii au pierdut, cartind, tara pamnteasca,
Ca ei nu vor sa piarda, tinutul insorit.

Mergand cu pasi grabiti spre Tara dintre stele,
Nu vor ca si iudeii sa-ncalce Legea sfanta,
Deloc, din ce-i in jur, s-adopte lucruri rele,
Iar iubirii de sine, placeri si altele ca ele,
Straine lor le sunt, nimic nu-i mai incanta.

Resping, ce este imoral, si-i trage catre-n jos,
Si merg spre tarmul vesniciei, Dragostei de vis,
Trecand pe Usa pacii, luandu-i chip frumos,
Dupa cum e chipul sfant al Domnului Cristos,
Se hranesc din Mana, logosul, insuflat si scris.



Caci hrana lor cea vie, e trupul lui Cristos,
Ce da imunitate la tot ce-i rau, pacat,
Si merg spre Tarmul vesnic in spirit curajos,
Cu avant deplin, in ritm, cu pasul darz, voios,
Prin valea umbrei mortii, nu s-au, impiedicat.



Aceasta-i hrana lor ce-i creste si-ntareste,
Din ea consuma zilnic, nu de doua ori pe an,
Pentru a gusta de-aici din roadele ceresti,
Se despart acum, si lasa simturi pamantesti,
Pe Domnul sa-ntalneasca, sus, in noul Canaan.
Amin




Nota: poezia este inspirata dintr-o predica a fr. Valentin Ursache din Iasi. Apoi, si evenimentele internationale de tot felul, care prevestesc iminenta venire a Domnului, m-au motivat sa dezvolt in versuri aceasta tema de mare actualitate pentru crestinii de pretutindeni.

10/10 X Media 10 din 2 voturi
Linistit,tu cazi pe ganduri si auzi duios un glas,
Soapte si chemari te striga insistente nu te las.
Nepasarea-ti sare-ndata si te urci grabit in sus,
Si fara,aprofundare, tu nu ai nimic de spus.

Te asezi trudit pe loc si un susur te indeamna,
Si, nedumerit te-ntrebi: oare-aceasta ce insemna ?
Gasesti ca e tarziu, soarele demult, demult apus
Si nu dai niciun raspuns, iar glasul, intristat s-a dus

Te-ai trezit si iesi afara si e soare si lumina,
Si iar un susur bland, iti sosoteste, in surdina :
"Unde pleci si nu asculti glasul Meu duios si bland,
Si cu multa-mpotrivire Ma respingi, Ma lasi plangand " ?

Mai tarziu esti in uzina ori la locul tau din clasa,
Si constati ca Blandul glas nici acolo nu te lasa.
Ins-acum duioasa voce te-a captat si te-a sedus,
Fiindca, dincolo de soape,ti-ai dat seama ca-i Isus.

Ca si altii ce n-asculta tu n-ai fost si nici nu esti,
Dar doresti sa te inrolezi printre ostile ceresti ?
Atunci, clipa de clipita sa te lasi de El sedus
Ascultand aceia voce care-i soapta lui Isus.

Vocea Domnului Isus, sta la usa si-ti sopteste,
Dovedindu-ti pas cu pas cat de mult te ocroteste.
Si daca, pe dinauntru, ii deschizi tragand manerul,
Vei cina cu El, aici, si-ti va fi deschis si cerul.
Amin

As dori sa-ntorc si timpul înspre-al tineretii vreme,
Ca sa-L cânt cu drag pe Domnul în octave si poeme.
Si asa cu reverenta sa-nalt ode, melodii,
Care vor vibra sublim în frumoase rapsodii.

Inima de dor sa-mi cânte tot poemul pentru El,
Ca si viata-ntreaga-mi fie o comoară din Betel.
Sa-mi glorific Salvatorul înaltându-I stihuri sfinte,
Pentru-ai dedica ofrande dintr-o dragoste fierbinte.

Domnului, ce sta în slava, eu îi cânt melodios,
Si-I compun poeme sfinte într-un duh elogios;
În Isus mi-am gasit rostul din întregul lui raspuns,
El fiindu-mi revelat pe Golgota sus strapuns.

Lui adânc ma-nchin solemn cu aleasa pretuire,
Pentru tot ce El îmi da sa pasesc în nemurire.
Din iubire fara seaman El pe cruce-a fost urcat,
De aceea vreau sa-I cânt în sonet versificat.

Astfel, construiesc din rime, asezând cuvinte-n vers,
Fiindca stiu ca e Stapânul pe întregul Univers.
Si acum ce vârsta-mi tinde spre-nserarea-n timp a vietii,
Linistit eu stau si-I cant, tot poemul tineretii.
Amin.

Iubitei, Mirese, i se-ntarzie plecarea,
Dar mareata clipa, ii fi-va innaltarea
Si cei ce-i gatesc tinuta cu diademe sfinte,
Ii cer sa scruteze zorii tintind mereu-nainte.
Timpul este scurt, iar clipele putine,
Si rochia si voalul curate si le tine.
Ea stie ca la nunta, Vestitului Imparat,
Se intra-n haine albe din in imaculat.
Hainele, nepatate, curate si le tine,
In asteptarea, Celui, care iata-L vine !
In straiuri neatinse cu aur fir cu fir,
Inmiresmand, Iubitul, cu fin miros de mir,
Mireasa, Lui, cu ochii ei de porumbita,
Pastreza pentru El parfum de lamaita.


Si canta mireasa si-n suspin ea canta,
Pregatinndu-si, astfel, vocea pentru nunta!
Stiind, ca Mirele asculta, elogiind cantarea,
De-aci isi drege glasul cu imnul “laudarea “
Cantarea ei se-aude in vaile de jos,
Unde sfinte glasuri ii canta lui Cristos.
Vocea ei cu har si-ndestula sare,
Ii gateste clipa usoara de lansare,
Caci Mirele ei e gata orisicand sa vina,
Instant s-o imbrace in straie de lumina.
Iubitul ei, ce viata Si-a dat-o pentru ea,
In graba se va-ntoarce la Sine sa o ia.
Pasii Lui s-aud pe ai lumii valuri,
Ecoul vocii Lui se-aude printre dealuri.

Racorea zilei trece iar umbra se lungeste,
Dar ea Iubitu-asteapta : oare se iveste ?
La forfota ce duce ecoul prin padure,
Mireasa Il asteapta preferand sa-ndure.
Cand valuri o lovesc si vine incercarea,
Podoaba si-o pastreaza, fiindu-i , ascultarea.
Cand pe tinuta apare o pata nedorita,
Si-si vede constiinta cu noroi stropita
Atunci, la altar alearga si insista-n ruga,
Iubitul sa o ierte cu El pe nori sa fuga.
Obstacol s-o opreasca ?in calea ei nu este,


Iubindu-si, visteria, din spatiile celeste.
Se lauda in lume ca este doar al ei,
Cand scrasnesc din dinti, ca lupul printre mei.

Pe Usa a intrat si merge drept-nainte,
Chipul si-l pastreaza de forma Usii Sfinte
De-apare o meteahna, sau chiar o zbarcitura,
De-aceea infierata de slova din Scriptura,
Se caieste-n graba rezolvand problema,
Sa nu piarda-n iures, vreodata, diadema

Un buchet floral ea poarta-ntotdeauna,
Din a carui flori ii va- mpleti cununa,
Cu grija le pastreaza sa nu se ofileasca,
Parfumul lor s-ajunga in aura cereasca
O floare e iubirea ce vrea sa I-o ofere,
Celui care-mparte Pamantu-n emisfere.
Din buchetu-i mare tot scoate cate-o floare,
Ce-i da o nota buna in lume,-n adunare
Floarea, desigur vie, cum e numit-aceasta,
Uneste cu tandrete si sotul si nevasta
Unitatea lor e tare, neprinsa de rugina,
Grandoarea vietii lor fiindu-le divina.

Acest buchet de flori stropit in permanent,
Cu Apa sfanta,vie din Noul Testament,
E truda peste veacuri a multora persoane,
Prin Cuvant si carti ori slujbe la amvoane.
Acestia ce-o gatesc sunt sfintii carturari,
Ce-i pun petale sfinte fiind a-i ei…florari.
Ea singura nu poate frumos sa se gateasca,
Chiar, fiindu-i firea, din cer dumnezeiasca.
La mijloc e incinsa cu nelipsitul, brau,
Placerea de-o clipa s-o tina strans in frau.
…Acum, Mireaso, stai! E buna asteptarea,
Mareata-ti fi-va clipa odata cu’naltarea!
Vocea ta de lacrimi si cu-noiri supuse,
Sa strige zi si noapte :VINO SCUMP, ISUSE !
Amin

Ma uit pe cer sa vad cum vii
Al dorurilor mele,
Dar vad doar stralucind cu mii,
Doar stele, stele, stele.

Te-astept asa de mult Isus
Al dorurilor soapte,
Dar vad pe jos si mult pe sus,
Doar noapte, noapte, noapte.

Te rog atat de mult s-apari
Al dorurilor Mire,
Dar vad in noapte temerari,
Doar fire, fire, fire.

Vreau gata ca oricand sa fiu
Al dorurilor Domn,
Sa-nalti atunci pe mort si viu,
Din somn, din somn, din somn.

De veghe stau s-alerg, sa cant
Al dorurilor vis,
Sa Te-ntalnesc, Isuse Sfant,
Acolo-n Paradis.

Sfinte Tata, Preaînalte, care-Ti faci mantii din stele,
Da Tu forma-acestor randuri ca sa fii slavit prin ele,
Defineste-le prin Tine catre tot ce-i plus valoare,
Ca din noi a Ta putere sa tasneasca cu grandoare.
Frumusetiii Tale sfinte noi pe Terra ne închinam,
Si prin tot ce facem – spunem, noi în Tine ne-ancoram,
Caci e timpul bun, feeric cum de mult nu a mai fost,
Când Biserica vibreaza de-al dumnezeirii rost,
Caci mai sunt dorinte sfinte, printre fete si craiese,
Care, cu ardoare asteapta pentru-a se vedea mirese …
Si e azi asa splendid urmarind în jur candoare,
Când buchetului de flori i se smulge-acum o floare
Caci mireasa, i-a dat mâna, din manunchi sa fie-aleasa
Tânarului, nostru mire, pentru-a se-mbraca mireasa.
A fost gata ca sa-si lase pretioasa feciorie,
Si pe drumul cu surprize sa porneasca-n casnicie.

Iar acum prieteni dragi, onoratilor nuntasi,
Bucuriei noastre sfinte va rugam sa fiti partasi!
Tuturor, cu mult respect, iata, spunem: “Bun venit”,
Unde mire si mireasa, încântati, i-am întâlnit.
Pentru ei,cat pentru toti e prilej de bun folos,
Când, saltam cu bucurie de prezenta lui Cristos.
Si daca, Sulamita noastra, nu-i negruta de la soare,
Nu culorii, fetei lor, Domnu-i da a Sa-ndurare.
Deci fiti buni si va rugati pentru casa-acestor miri
Oferindu-le din inimi multi boboci de trandafiri.
Mijlociti ca sa-i scuteasca de-ncercari si rele-n casa,
Iar cununa, bucuria, viata lor, evlavioasa.

*
Peste noi vegheaza, Domnul, sa-Si reverse mangaiere
Din izvoru-I nesecat sa le dea la miri putere,
Dovedind ca unde este, El la nunta invitat,
Cuplul nou, fara-ndoiala, este binecuvântat.
Nu se poate unde-I Domnul sa lipseasca bucuria,
Iar în clipe de restriste sa-si destrame casnicia.
Cand Isus ramane-n casa si-I lasat sa stapâneasca,
Vechea fire-i, ‘nabusita de cea nou-dumnezeiasca.
Si atunci, el din Iubire, v-a iubi-o cu putere,
Viata lor perpetuu fie – ne-ntrerupta zi de miere.


Iar acum, Isuse-Ti spunem: “Bun venit în adunare”,
Sa le-mparti acestor tineri multa binecuvantare.
Casei noi, ce se formeaza, pune-i Tu si temelie,
Pentru-a fi un colt de rai nelipsit de veselie.
De vor fi furtuni si grindini sa loveasca-n casa aceasta,
Credincios sa fie sotul la altar sa-si ia nevasta.
La altarul rugaciunii ei s-alerge cu credinta
Si atunci, Isuse Doamne, da-le multa biruinta.
*
Mireasa, peste ani, va putea sa carunteasca,
Te rugam sa-i dai putere cu tandrete s-o iubeasca
Uneori, n-o sa-i gateasca dupa gustul lui mâncare,
Dar, s-accepte bucuros ca-l scuteste de-mbuibare.
Sotul ei de multe ori, îi va cere poate multe,
Da-i, sotiei demnitate, ca în Tine sa-l asculte,
Iar cand el din neveghere v-a-ncalca al Tau cuvânt,
Tu-nzestreaz-o cu rabdare si-asculatare-n Duhul Sfânt
Ea sa fie credincioasa nu ca streasina ce curge,
Care cicaleste-ntruna si apoi tot ea se plânge.
Dimpotriva, sa-i arate ca e plina de tandrete
Lui, sa i se daruiasca, ca si atunci, în tinerete.

Amanduror da putere sa Te-asculte ca la Carte,
Sa nu umble sa gaseasca împliniri din alta parte.
Astfel, ei, cu chipul strazii si al veacului din urma,
Compromisuri, nu vor face cand Tu tii strunit de cârma.
Puna zilnic în relatii doar pe “noi” si nu pe “eu”,
Acceptând o conduita sa le fii Tu, Domn, mereu
Atributii conjugale ca: respectul si slujirea,
Sa le fie cultivate din tandemul cu Iubirea..

**
Dragii mei, acum va-ntreb: sunteti gata pregatiti,
Ca la vremea de-ncercare doar pe Domnul sa-L slujiti?
Traim în lumea aceasta cu valorile pe dos,
Veti putea pân-la sfârsit sa ramâneti cu Cristos?
Daca veti ramâne-n El si pe vreme de furtuna,
Sigur, o s-aveti în ceruri pretioasa Sa cununa.
El pe voi, ce va iubeste, va doreste-a Lui mireasa,
Pentru-a fi de-a pururi sus printre sfinti a Sa craiasa.

De aceea, înca odata, sa-L rugam în încheiere,
Sa Se-ndure, El, de miri: “ Doamne da a Ta putere,
Prin hatisul lumii reci cum le-ar fi ades sa treaca,
Sub altarul jertfei Tale doar cu Tine sa petreaca.
Casnicia nu le fie într-un sir de largi frustrari
Ci, din Cer, în har sa aiba, multe sfinte-ncurajari,
Sa-mplineasca voia-Ti sfânta întru harul Tau divin,
Ridicând spre Tine glasul:” TU RAMAI CU NOI”, Amin.

Când la drum eu am pornit catreTara mult-visata,
S-a lipit si Încercarea ca s-o duc pe brat purtata.
Aceasta, în felul ei fidela, niciodata nu ma lasa,
Nici când stau, nici când ma rog, ori trebaluiesc prin casa.
Zilnic tinta-mi e spre ceruri prins de dorul lui fierbinte,
Dar nu-I simplu caci aceasta ma retine spre-nainte.
Când la usa mea saracul, nevoit mai zaboveste,
Încercarea, sare-n sus: “bre, saracul, nu munceste”!
Dragostea doresc sa-mi fie mai în clocot, cea dintâi,
Dar si-atunci îmi sugereaza: “clocotind sarac ramâi”

Mult as vrea sa nu dau gres cu Scriptura ne-mplinita
Si cu crucea grea în spate înspre Tara mult dorita,
Prin Vlea Plângerii sa trec pân’ voi fi cu sfintii sus,
Unde pe un tron de slava sta Iubitul meu Isus…
Vise multe, sentimente pentru Domnul am în lant,
Si doresc sa-I cant cântarea; totdeauna s-o înalt,
Dar temuta Încercare nici nu stiu a câta oara,
Vine si în fata-mi spune: “tu, iar, cârâi ca o cioara”

Sunt atâtea de-nsirat în poemul cu-ncercare,
Ins-aceasta nu ma lasa nici cât sunt în Adunare!
Sunt atent la rugaciune, la amvon ce spune Domnul,
Dar aceasta, rau famata, m-ameteste greu cu somnul
Si cum eu jenat de frati tot încerc sa n-atipesc,
Ea atunci la greul zilei, ma inspira sa gândesc.
Când doresc si cu dusmanul sa-I vorbesc în firea noua,
Sare iarasi si se tipa: “spune-i numai lui vreo doua”!
Tare-as vrea sa promovez doar valori ce sunt ceresti,
Dar si atunci “mustaru-i” sare: “omule, naiv mai esti!
Nu-ti dai seama ca-nsirând despre cer, de mântuire,
Pentru cei din jurul tau e o crasa plasmuire?
Zilnic blând as vrea sa fiu însusindu-mi demn rabdarea,
Insa iute sare-n sus, ca broscuta, încercarea:
“Blândetea, e nedemna! S-o mai ceri în rugaciune?
Aceasta, nu-i virtute, ci o mare slabiciune”!


Mie-mi plac atât de mult versuri ce în rima-s, scrise,
Dar sireata-ndata striga: “vezi c-acestea sunt doar vise!
Pentru-a scrie n-ai talent daruit de Dumnezeu,
Ori asa te bagi în seama cu ochi rau de fariseu”
Incercare, esti urâta, esti grotesc nesuferita!
Dar prin tine, viata-mi este daltuita, slefuita.
În lumea aceasta de dureri sunt atâtea Încercari,
Care fac în siruri, coada, chiar pe hol în Adunari.

Multe-mi sunt idealuri, scopuri, din aceasta-nlantuire,
Insa una-i ne-ntrecuta: eu astept slavitul Mire!
La latratul unui câine sau când vântul sufla-n poarta,
Ma ridic, aprind lumina si scrutez sa vad; Se-arata?
Poate vine-n toiul noptii pentru-a-i Sai si-a Sa mireasa,
Dar însotitoarea mea nici în noapte nu ma lasa:
“Ce tot spuneti de Rapire promovându-va credinta,
Câta vreme, timpul trece, amânând fagaduinta?
Spuneti, ca El vine iarasi sa v-aduca izbavirea?
Dar ramase-s neschimbate de când este omenirea.”


Si eu stau si rabd ocara celor care ma insulta,
Pentru slava lui Cristos ce nu poate fi vazuta,
Multumind lui Dumnezeu ca mi-a dat ca rod sfintirea
Si sunt parte cu aceia care asteapta izbavirea.
Caci, pasiunea pentru Domnul ma-nsoteste nencetat
Ceea ce ma motiveaza pentru-a fi mai nepatat.
Orice-as spune,Incercare, catre Cer ma daltuiesti,
Dar cu mine n-ai sa intri, sus, pe portile ceresti!
Când pe Poarta voi intra ca sa-mi dea Isus cununa,
Incercare, o sa-ti scap înclestarii strâns de mâna.
Amin

Daca versurile scrise
Nu-L slavesc pe Dumnezeu,
Cand s-or da rasplati divine
Nu primesc al Sau trofeu

Daca tin s-astern în versuri
Doar cuvinte îngrijite,
Fara-n clocot sa-L iubesc,
Fac ebose ofilite.

Cand adun cuvinte-n versuri,
Prin metode literare,
Far-a fi si Domnu-n ele
Nu vor fi de vreo valoare

Cand prin versuri eu adaug,
Arta de-a trai frumos
Stimulez pe multi sa-nalte
Maretia lui Cristos.

Cand pe Domnul eu glorific
Prin cantari si prin poeme,
Voi trai cu-ncredintarea,
C-am compus o buna vreme.

Daca am constructii demne
Doar de ritm si rima buna,
Imi voi fi pierdut tot timpul,
Iar atunci a Lui cununa.

Dar eu tin sa scriu, sa cant,
Unde Domnu-n centru fie,
Sa ajug sa-nalt frumos,
Cantul Lui o vesnicie.

Pentru-aceasta ma dedic,
Sa-I cant imn cu har si sare,
Fiindca El mi-a-ntins si mana
Si colacul de salvare.
Amin